3. Antracnoza sau cărbunele - Elsinoe ampelina

Literatura de specialitate indică prezenţa acestei boli încă din antichitate

Pierderile de recoltă pot fi foarte mari; după P.J.Anderson (1956), în Chile boala a produs în cursul anilor 1951-1952 pierderi ce s-au ridicat la 80-100 % din recoltă. În ţara noastră, boala se întâlneşte în unele podgorii din Muntenia şi Dobrogea, fiind mai frecventă în anii umezi şi pe hibrizii producători direcţi. Ea a fost semnalată de către Tr. Săvulescu în anul 1929, iar din 1992 a fost observată şi la Iaşi.

Simptome. Ciuperca atacă organele verzi ale viţei de vie, boala manifestându-se în primăvară, înainte de apariţia manei. Pe frunze, apar pete mici, colţuroase sau circulare, de câţiva milimetri în diametru, în dreptul cărora ţesuturile devin cenuşii-brunii, cu un inel mai întunecat. Ţesuturile parazitate se sfâşie şi frunzele apar perforate . Pe lăstarii tineri, boala poate căpăta un caracter foarte grav; pe suprafaţa acestor organe, începând din luna aprilie-mai, se formează pete ce se pot uni atingând dimensiuni de câţiva centimetri. Scoarţa atacată are o culoare brună-cenuşie, iar marginile acesteia prezintă o zonă vişinie-închis, foarte vizibilă la soiurile cu boabe negre. Ţesuturile atacate se brunifică, se adâncesc, lăstarul prezentând răni ce ajung până la măduvă. Lăstarii atacaţi nu mai cresc, au frunzele îngălbenite şi sunt fragili, rupându-se uşor în timpul lucrărilor în verde din plantaţii. În scoarţa lor se formează din micelii, scleroţi ca organe de rezistenţă.Atacul pe bobiţe este cu atât mai grav, cu cât pieliţa este mai groasă, petele care apar având acelaşi aspect ca cele de pe lăstari. Bobiţele se usucă şi se zbârcesc pe timp secetos sau putrezesc pe timp umed. Ciuperca parazitează şi codiţa bobiţelor pe care se formează pete brune adâncite.

Transmitere-răspândire. În primăvară, scleroţii de pe corzi sau boabe germinează şi se formează spori care pot germina la temperaturi cuprinse între 2-32oC, cu condiţia ca organele verzi ale viţei de vie să fie ude, iar picăturile de apă să se menţină 12 ore. Condiţii asemănătoare pentru efectuarea infecţiilor primare în primăvară reclamă şi sporii care apar din fructificaţiile de rezistenţă de pe boabele căzute (I. Mirică, 1967).

Boala este periculoasă în viile ce se irigă prin aspersiune, plantate pe terenuri ce reţin apa, sau pe malul unor ape. În afară de hibrizii producători direcţi, în anii cu primăveri şi veri umede mai sunt atacate şi unele soiuri altoite de viţă de vie ca: Champion, Diamond, Cabernet Sauvignon, Merlot, Afuz-Ali, Kiş-Miş, Regina Nera, Regina viilor, Cardinal, Ceauş.

Prevenire şi combatere. Se va recolta material pentru altoit din plantaţii sănătoase şi se vor folosi la înmulţirea directă (prin cârlige), numai corzi neatacate; fragmentele de corzi se vor dezinfecta înainte de înrădăcinare, prin cufundare în soluţii de fungicide.

Se recomandă aplicarea tratamentelor chimice cu zeamă bordoleză 3 %, în primăvară, sau în repaus vegetativ tratament cu zeamă sulfocalcică 20 %. Tratamentele chimice cu zeamă bordoleză 1 %, Oxiclorură de cupru 0,4 %, Zineb sau Captan-0,3 % ce se aplică în timpul vegetaţiei pentru combaterea manei, sunt bune şi împotriva acestei boli.

4. Putregaiul alb al rădăcinilor - Rosellinia necatrix

Această boală a fost studiată prima oară de către R. Hartig în anul 1883, iar mai târziu de către P.Viala în 1890. Ciuperca atacă rădăcinile unui număr foarte mare de specii de viţă, pomi şi arbuşti fructiferi. După G. Viennot-Bourgin (1949), ciuperca a mai fost semnalată pe sfeclă, cartof, fasole, lucernă cât şi pe bulbi de narcise şi lalele. În pepinierele de pomi şi viţă de vie, atacul acestei ciuperci poate de asemenea, produce pagube mari.

Simptome. Boala se manifestă pe rădăcini. Plantele de viţă de vie atacate în pepinieră sau plantaţii se dezvoltă necorespunzător; frunzele se îngălbenesc, lăstarii nu se lignifică, iar plantele pier în câţiva ani. La pomii fructiferi atacaţi se remarcă apariţia lăstarilor pe tulpini. Dacă se cercetează sistemul radicular, seconstată că, la nivelul scoarţei, ciuperca formează un miceliu albicios sub forma unor cordoane subţiri, ce poartă numele de rizomorfe. Acestea pătrund în profunzime, ajung la lemn, iar scoarţa putrezeşte şi se cojeşte. Uneori, în condiţii de umiditate ridicată, ciuperca atacă şi lemnul; acesta ia un aspect buretos şi capătă o culoare brună. Prin intermediul cordoanelor de miceliu ciuperca trece de la o plantă la alta, iar focarele iniţiale se extind ocupând suprafeţe din ce în ce mai mari.Pe scoarţa atacată sau în crăpăturile acesteia, ciuperca formează scleroţi pe care apar spori.

Transmitere-răspândire. Ciuperca poate trăi în sol, pe resturile de rădăcini intrate în putrefacţie şi iernează ca scleroţi şi rizomorfe. Temperaturile optime la care miceliul se poate dezvolta sunt cuprinse între 16-18oC. Boala este frecventă în terenurile argiloase, umede, întâlnindu-se la piciorul, pantelor unde în anii ploioşi plantele sunt acoperite cu pământ.

Prevenire şi combatere. Pepinierele viticole nu vor fi amplasate pe terenurile argiloase, care reţin apa. Terenurile infectate vor fi cultivate cu graminee, ce nu sunt atacate de această ciupercă. Plantele infectate vor fi scoase şi distruse prin ardere, groapa fiind expusă toată vara soarelui; de asemenea, solul va fi tratat cu var nestins sau cu soluţie de sulfat de cupru 1 %. Se recomandă controlul fitosanitar al pepinierelor viticole. Plantele cu aspect sănătos, dar provenite din pepiniere unde boala s-a manifestat, se vor dezinfecta prin scufundare în soluţie de sulfat de cupru 2 %.

5. Eutipoza viţei de vie - Eutypa lata

Eutypa lata atacă un număr de peste 80 de specii de plante, care aparţin la 27 familii botanice, in zona temperată şi mediteraneană. Cele mai frecvente gazde sunt: caisul, piersicul, prunul, mărul, părul, viţa de vie, coacăzul, agrişul etc . Prima semnalare a acestei specii a fost făcută în Australia de către M. Carter în anul 1957. La noi în ţară a fost menţionată pentru prima dată de C. Rafailă şi Maria Oprea în plantaţiile viticole de la Comarna, Cotnari şi Bucium din judeţul Iaşi, în anul 1982, iar ulterior şi în alte podgorii din ţară.

Simptome. Butucii atacaţi prezintă creşteri vegetative slabe, comparativ cu cei sănătoşi, lăstarii fiind mai mici şi cu internodiile mult scurtate; frunzele sunt mici, deformate sau uşor răsucite, decolorate iar în cazul unui atac avansat apar arsuri pe marginea frunzelor (I. Mirică şi col., 1989). Inflorescenţele se dezvoltă normal până la înflorire, iar uneori după ce au legat, florile avortează. Strugurii formaţi prezintă adesea fenomene de meiere şi mărgeluire, dezvoltându-se inegal şi având un conţinut redus de zahăr. În cazul atacurilor puternice, pe tulpini şi braţe apar crăpături longitudinale, profunde, care pot fi confundate cu efectul secetelor prelungite din timpul verii (Maria Oprea şi col., 1984, E. Ulea, 1994). În secţiune longitudinală prin lemnul butucilor atacaţi se văd brunificări specifice, dure şi de culoare brun-cenuşie până la brun-violet, în funcţie de soi . Ciuperca produce o distrugere a celulozei, lignina nefiind transformată, ceeace conferă lemnului o culoare închisă. Lemnul crapă în trei direcţii, fapt ce explică şi ruperea foarte uşoară a cordoanelor atacate, când se încearcă rezistenţa la îndoire, ceea ce se cheamă “testul morcovului”. Uneori simptomele descrise pot fi întâlnite doar pe unul din braţe, dar ulterior atacul progresează cuprinzând întreg butucul care intră în declin, în câţiva ani survenind moartea.

Transmitere-răspândire. Principala sursă de infecţie o reprezintă sporii ciupercii, iar momentul optim al realizării infecţiei se întâlneşte primăvara, în perioada februarie-aprilie şi toamna în perioada septembrie-decembrie (E.Ulea,1994). Temperatura de germinaţie a sporilor este cuprinsă între +1oC şi 32oC, cu un optim între 22-25oC şi o durată de germinaţie de 11-12 ore (P. Galet, 1991). Cele mai favorabile condiţii pentru infecţie se întâlnesc în perioada tăierilor, când se creează răni deschise, mai ales în lemnul multianual, răni care se cicatrizează greu, constituind adevărate porţi de intrare pentru ciupercă.

Prevenire şi combatere. Până în prezent nu se cunosc soiuri rezistente la atacul acestei ciuperci, iar dintre cele mai sensibile sunt: Chasselas d ′oré, Cardinal, Muscat Ottonel, Aligoté, Fetească albă, Fetească regală, Grasă de Cotnari, Riesling italian, Oporto, Merlot ( I. Mirică şi col., 1989). Boala apare numai în viile neîngrijite,unde nu s-au aplicat stropiri conform recomandările staţiilor de prognoză şi avertizare.