1. Pătarea inelară neagră a tomatelor – Tomato black ring virus

  Virusul descris în 1946 de K.M. Smith în America este astăzi cunoscut înţările europene, fiind găsit şi în România în 1984, pe sfecla pentru zahăr şi petomate, în seră.

Simptome. Pe frunzele plantelor infectate, apar pete inelare, necrotice, cu o nuanţă neagră. Într-un stadiu mai avansat al bolii, apar pete negre, alungite pe cozile frunzelor şi tulpini, iar pe frunză, petele se măresc şi frunzele se usucă.

Pe fructe, apar pete brune, inelare. După o primă etapă de atac, plantele încep să se refacă dar frunzişul prezintă pete de decolorare şi are tendinţa de a se deforma.

Transmitere-răspândire. Virusul are un cerc larg de plante gazdă producând pătări inelare la tomate, sfeclă, fasole, salată, zmeur, căpşun, îngălbenirea nervurilor ţelinei, boala "buchet" la cartof, piticirea lăstarilor la piersic şi mozaicul salcâmului.Virusul atacă specii de la peste 55 genuri de plante.

În natură, transmiterea virusului este asigurată de nematozi. Transmiterea prin sămânţă are loc în procent de 10-100 % la peste 20 de specii de plante.

Prevenire şi combatere. Solul serelor va fi dezinfectat termic iar în momentul apariţiei plantelor virotice, acestea se scot din cultură. Dezinfectarea cu Dazomet 90 PP-600 kg/ha sau Basamid G-500 kg/ha, asigură distrugerea nematozilor şi a altor ciuperci de sol. Se va recolta sămânţa numai de la plantele perfect sănătoase, observate în tot cursul anului.  

 

 

2. Pătarea inelară a tomatelor – Tomato ringspot virus

Boala a fost semnalată în 1936 în America de Nord dar, acum este răspândită în toată lumea întrucât atacă diferite specii de pomi, viţă de vie şi plante ornamentale, care se înmulţesc pe cale vegetativă şi astfel este asigurată transmiterea virusului

Simptome. Plantele virotice prezintă la baza frunzelor inele şi linii sinuoase, brune, iar vârful lor se usucă. Cozile frunzelor şi tulpinile prezintă dungi brune, iar fructele au desene sub forma unor inele concentrice de culoare gri sau brună.

Transmitere-răspândire. Virusul este transmis de la plantă la plantă prin inoculare de suc şi prin adulţii şi larvele nematozilor din genul 148 Xiphinema. La tomate, virusul nu se transmite prin seminţe dar, la tutun, zmeur şi căpşun se poate transmite prin seminţe în proporţie de 24 %.

Prevenire şi combatere. În sere, solul se va dezinfecta termic sau chimic împotriva nematozilor. În toate culturile, plantele virotice vor fi îndepărtate şi arse.

 

3. Aspermia tomatelor - Tomato aspermy virus

Arealul de răspândire al acestei boli, coincide cu arealul de răspândire al culturilor de crizanteme. În România, ciuperca a fost semnalată în 1978 de I. Pop pe tomatele cultivate în seră.

Simptome. Plantele atacate se recunosc uşor datorită simptomului de piticire accentuată, reducerea înălţimii mergând până la 50 %. Frunzele au nervura principală normală ca lungime dar, foliolele laterale au suprafaţa mult redusă, sunt deformate, răsucite şi aplecate în jos. Plantele virotice sunt decolorate, fructifică slab şi numai în partea bazală.

Transmitere-răspândire. Virusul este transmis prin inocularea sucului de peste 10 specii de afide, care îl iau de la crizanteme, spanac sau buruiana Stellaria media (rocoţea) şi poate da infecţii la ardei, ţelină, crin, cana şi cârciumărese.

Prevenire şi combatere. În vederea evitării infecţiilor, se recomandă respectarea izolării spaţiale între culturile de crizanteme şi tomate. În solarii, sere sau răsadniţe, se vor aplica 1-2 stropiri cu insecticide contra afidelor. În câmp se va asigura izolarea tarlalelor de tomate faţă de cele de spanac, crizanteme şi se vor aplica praşile pentru distrugerea buruienilor.

    

4. Ofilirea pătată a tomatelor - Tomato spotted wilt virus 

 

 

 

Boala a fost semnalată în Australia în 1915 şi în S.U.A. în 1935 dar, în prezent este răspândită în zonele temperate şi subtropicale, în special la tutun dar şi la culturile de tomate unde, poate produce calamităţi.

Simptome. Plantele virotice prezintă o ramificare a lăstarilor anormală, Frunze curbate în jos, cu nervuri închise la culoare. La baza frunzelor, pe partea inferioară, apare o culoare asemănătoare cu a bronzului, imprecis delimitată.

Fructificarea este slabă, iar pe fructele mici, apar pete inelare, roşii sau galbene. Tulpinile plantelor virotice pot prezenta brunificări şi înnegriri ale lăstarilor.

Transmitere-răspândire.Transmiterea virusului este asigurată de tripsul tutunului şi specii ale genului Frankliniella care după achiziţionarea virusului rămân infecţoase dar, nu transmit virusul la generaţiile următoare.

Prevenire şi combatere. Producerea răsadului de tomate se va face separat de răsadul de tutun şi în condiţiile aplicării de tratamente cu insecticide ce distrug tripşii, în special în primele faze de vegetaţie.

                                           5. Alte viroze ale tomatelor:

                               a - mozaicul tutunului la tomate;

 

 

            b-mozaicul castraveţilor la tomate

 

 

Hibrizii nou creaţi care au manifestat rezistenţă faţă de virusul VMT sunt: Apollo, Gabor, Falcato, Cristal, Marissa, Fino, Romatos şi Monika. În schimb, hibridul Mariana este sensibil faţă de VMT. Soiurile nou omologate în 2001-Kristy 47 are toleranţă la VMT, iar {tefania este rezistent la VMT;                                                                                                                                       

c - piticirea tufoasă a tomatelor – (nesemnalat încă în România);

            d – mozaicul lucernei la tomate;

 

          e - virusul Y al cartofului la tomate

 

                ;   

           f – răsucirea foliolelor tomatelor

 

 

 

 

 

Micoplasmoze

 

6. Stolburul tomatelor – Stolbur disease mycoplasma Stolburul este considerată ca una din bolile cele mai grave ale plantelor din fam. Solanaceae, în condiţiile cultivării lor în zone secetoase. Boala a fost descrisă în 1933 de V. Rîjkov (U.R.S.S.) şi asupra ei ,au efectuat studii numeroşi cercetători între care Alice Săvulescu şi P.G. Ploaie (1960, 1969, 1971, 1972).

 

 

 

Simptome. Cercul de plante gazdă a acestei micoplasme este foarte larg şi simptomele variază pe grupe de plante. La roşii, vinete, lemn câinesc, cuscută, volbură şi tutunul turcesc, micoplasma produce virescenţă (înverziri ale organelor, ce în mod normal nu sunt verzi), filodie (transformarea organelor florale în frunze), proliferări (creşteri exagerate), malformări (creşteri anormale) şi aspermii  (deformări ale inflorescenţelor ce nu vor produce sămânţă). La cartof, vinete,ardei, ochiul boului şi tutunul turcesc, virusul produce decolorări şi ofiliri rapide.

 

La morcov şi cartof mai sunt semnalate şi altfel de simptome ca înroşirea frunzişului sau colorarea sa în mov, paralel cu reducerea suprafeţei limbului. 

 

Tomatele atacate prezintă hipertrofieri (creşteri exagerate) ale caliciului florilor, lignificări ale vaselor conducătoare din fructele care nu vor ajunge la maturitate să aibă culoarea roşie caracteristică.

 

 

Transmitere-răspândire. Mycoplasma este cunoscută ca parazită pe 80 specii de plante ce aparţin la 10 familii botanice.

Transmiterea agentului patogen în natură este asigurată de speciile genului Cuscuta (torţelul) şi de insectele Hyalesthes obsoletus, Eusceles plebejus şi Macrosteles laevis.

În natură, pagubele produse de micoplasma sunt direct proporţionale cu dezvoltarea insectelor ce duc virusul (vectori). În anii cu primăveri şi veri ploioase şi răcoroase, datorită distrugerii insectelor, stolburul apare sporadic şi nu dă pagube însemnate.

Prevenire şi combatere. Culturile trebuie să fie corect tratate cu insecticide şi erbicide pentru a diminua atacul de transmiţători şi a elimina buruienile gazdă ale mycoplasmei. Solurile cultivate vor fi menţinute la umiditate corespunzătoare, prin irigare, pentru a se împiedica dezvoltarea insectelor care este cu atât mai rapidă cu cât este mai cald. Se va avea în vedere distrugerea vetrelor de cuscută.

7. Alte micoplasme ale tomatelor:

- hipertrofierea mugurilor de tomate şi boala albastră a tomatelor. Prezenţa acestora nu este încă sigură pe teritoriul României.

 

 

 

 

Bacterioze

 

 

8. Ofilirea bacteriană a tomatelor - Corynebacterium michiganense pv. michiganense

  

                      

 

 

 

Boala descrisă în 1910 în S.U.A. de Smith s-a răspândit în toate ţările cultivatoare de tomate, în România fiind semnalată în 1955 de R. Bucur în jud. Ilfov. Pagubele produse sunt atât calitative cât şi cantitative, pierderile putând atinge nivelul de 30 % din producţie. Patogenul este inclus pe lista agenţilor de carantină a României.

 

Simptome. Boala este prezentă pe răsaduri dar şi pe tomatele cultivate în sere, solarii şi câmp. Observarea bolii se face uşor datorită simptomului clar de ofilire, la început a frunzelor, apoi a plantei în întregime. Pe primele 2 frunzuliţe ale răsadurilor, apar pete circulare de 1-5 mm, albicioase, apoi prin unirea petelor, suprafaţa acestora se încreţeşte. Petele albicioase de pe frunze devin răni galben-verzui, iar pe tulpină în zona bazală, apar pete ovale mici de culoare alb-crem, ce devin mici răni adâncite.

   

 

 

 

Frunzele plantelor bolnave din câmp, solarii sau seră se ofilesc, îşi răsucesc marginea spre partea superioară, apoi nervura principală se curbează şi planta se usucă. În secţiune, tulpina prezintă vasele conducătoare de culoare galben-brună. Frunzele pot prezenta uneori pete “opărite”, verzi, umede, pete cu ţesuturi ce devin galben-pergamentoase.

Pe toate organele, în dreptul petelor, apar mici răni din care, pe vreme umedă, apare exudatul bacterian (picături cleioase). Infecţia fiind generală, florile avortează sau fructele ce apar, rămân mici, se coc prematur, au puncte cu inele argintii şi seminţe brune. Toate vasele conducătoare din pulpa fructelor, sunt la început galbene, apoi brune. Dacă pe fructele deja formate au loc infecţii locale, externe, apar pete de 1-3 mm în diametru, de culoare albă, apoi brun-deschise. În centrul petelor rămân mici răni brune, înconjurate de o zonă albă sau gălbuie, simptomul fiind numit “ochi de pasăre” (fig. 100-d). În funcţie de felul infecţiei vasculare sau localizate, pot apărea două feluri de simptome, ambele însă, la fel de grave, dar cu evoluţie mai rapidă în cazul infecţiilor vasculare. Fructele puţin atacate pot prezenta simptome de marmorare (zone verzi înconjurate de zone albicioase), petele fiind superficiale, limitate la coajă şi nu prezintă exudat. În unele cazuri, chiar cozile fructelor pot fi uşor brunificate sau cu pete brune, cu marginea întunecată. Seminţele din fructele atacate sunt mici, brune sau negre, cu germinaţie redusă dar pot transmite bacteria.

Transmitere-răspândire.

Bacteria se transmite prin seminţe şi este suficient ca acestea să fie infectate în proporţie de 1 % pentru a se declanşa o îmbolnăvire gravă a plantelor. Bacteria rezistă în resturile vegetale ale plantelor bolnave rămase pe câmp, 2-9 luni, în timp ce în seră, nu rezistă decât 3-4 săptămâni. În cursul vegetaţiei bacteria se răspândeşte prin uneltele şi mâinile lucrătorilor, care efectuează diferite operaţiuni “în verde”. Aceste lucrări produc răni prin care bacteria pătrunde uşor, apoi se răspândeşte şi se înmulţeşte în vasele conducătoare. Vremea umedă, cu temperaturi de 24-32oC, este favorabilă extinderii îmbolnăvirilor.

Bacteriologii români precizează că, temperaturile ridicate şi umiditatea scăzută favorizează infecţiile vasculare, iar temperaturile scăzute şi umiditatea mare favorizează atacul pe fructe.

Prevenire şi combatere. În vederea obţinerii răsadurilor, se va folosi numai sămânţă liberă de bacterii, pentru a limita zonele de atac ale bacteriei. Seminţele obţinute prin fermentarea pulpei, conţin bacterii într-o proporţie foarte mică (0-0,3 %), comparativ cu cele obţinute prin alte metode.

Dezinfecţia termică dă rezultate bune dar, este greu de executat, seminţele riscând să-şi piardă facultatea germinativă când sunt ţinute în aer cald (80oC) timp de 24 ore, sau în apă caldă (52oC) timp de o oră. Diluţia de sublimat corosiv 1/3000 în care seminţele se ţin 5 minute este eficientă, dar toxică şi există riscul unor accidente de muncă.

Răsadurile vor fi obţinute în sol dezinfectat termic cu vapori de apă, sau chimic cu Dazomet 10 G - 500 kg/ha, cu trei săptămâni înainte de plantare.

Prevenirea infecţiilor secundare se face prin tratamente cu: Dithane 75 WG-0,2 % (t.p. 14 z.); Dithane M 45-0,2 % (t.p. 14 z.); Vondozeb-0,2 %; Vondozeb 75 DG  0,2 %; Vondozeb 75 DG-0,2 %.

   

9. Pătarea bacteriană a tomatelor – Xanthomonas campestris pv. vesicatoria

 

 

                                      

 

 

 

Bacterioza a fost descrisă în 1914 în sudul Africii dar acum este cunoscută în toate zonele ce au climat umed şi cald. Tr. Săvulescu şi col. Au semnalat această bacterioză în 1932, avertizând pe cultivator de posibilitatea deprecierii cantitative şi calitative a recoltelor.

 

Simptome. Bacteria parazitează toate organele aeriene ale tomatelor. Răsadurile prezintă pe primele 2 frunzuliţe şi apoi pe frunze şi tulpiniţă pete galben-verzui până la brune, cu o zonă centrală brună din cauza ţesuturilor necrozate (arse), de pe care se scurg picături de lichid bacterian sub formă de lacrimi. Pe frunzele plantelor mature apar pete neregulate ca formă, de 1-2 mm în diametru, cu aspect umed şi margini bine delimitate.

 

 

                        

 

 

 

 

În perioadele umede sau după irigarea culturii, în jurul petelor apar inele lucioase datorită lichidului bacterian. Iniţial petele au culoarea verde închis, apoi devin cenuşii sau brune şi sunt dispuse în special de-a lungul nervurilor, spre marginile frunzelor. În cazul unor infecţii puternice, zonele brunificate se unesc, iar ţesuturile se rup. Pe tulpini apar zone suberificate (aspre) şi crăpături variate ca formă şi lungimi. Florile infectate în primele faze nu leagă şi cad. Fructele infectate prezintă pete circulare, umede, galben-brunii sau cenuşii înconjurate de un inel alb-gri. În zonele atacate, ţesuturile fructului se scufundă uşor, devin crustoase şi chiar dacă fructul se coace, în jurul rănilor rămâne o zonă verde. Crustele apărute pot crăpa pe parcursul creşterii fructului, iar prin crăpături pot pătrunde alţi agenţi ce depreciază mai mult fructele.

 

 

 

 

 

Transmitere-răspândire. Bacteria infectează ţesuturile prin deschiderile naturale din frunză, răni ale frunzelor şi tulpinilor sau ale perişorilor absorbanţi de pe rădăcini. Primele infecţii pornesc de la sămânţa infectată, în coaja căreia bacteriile sunt viabile 16 luni sau chiar mai mult. Bacteria poate supravieţui 2-3 ani în terenurile unde au rămas resturi de plante bolnave. Primele infecţii la răsaduri asigură sursa de bacterii ce va fi dusă de ploi şi vânt şi va produce infecţii secundare. Irigarea prin aspersiune este contraindicată în serele sau tarlalele unde s-au semnalat infecţii primare. Cercul de plante gazdă al bacteriei este foarte larg, ea parazitând în afară de tomate şi ardei, numeroase specii de plante ca : zârna, tutunul, ridichia, cătina, măselariţa, păpălau şi ciumăfaia.

 

 

                            Autor: Robert Popescu