Ginul este un rachiu natural obtinut din maltul de grau si din alte cereale aromatizate cu fructe de ienupar. Se prezinta ca un lichid limpede, incolor, cu miros, buchet si gust fin caracteristic de ienupar. Se imbuteliaza in sticle de 500, 750ml. Eticheta trebuie sa cuprinda: denumirea sortimentului, tara de productie, cantitatea imbuteliata. Ginul este o bautura aperitiva, se serveste rece in cantitati de 50-100 ml, in pahare speciale, simplu sau in combinatie cu alte bauturi.
Ginul isi are originea în Olanda, în secolul XVII. Realizarea lui este adesea atribuita doctorului Franciscus Sylvius. Era vândut în farmacii si utilizat în tratarea afectiunilor renale si gastrice, lumbago, calculilor si gutei. S-a raspândit în Anglia dupa ce Wilhelm al III-lea de Orania a fost încoronat în urma Revolutiei Glorioase. Ginul a devenit foarte popular în Anglia dupa ce guvernul a permis productia de gin fara autorizatie impunând, în acelasi timp, taxe foarte mari bauturilor importate. Aceasta a creat o piata pentru alcool de proasta calitate, nepotrivit fabricarii berii. Fiind foarte ieftin a devenit popular în rândul saracilor. Pâna în 1740 productia de gin a crescut de sase ori mai mult decât cea de bere. Din 15 000 de localuri din Londra, mai mult de jumatate vindeau gin. Berea îsi mentinea, totusi, reputatia deoarece fermentatia alcoolica era mai sigura decât apa contaminata. Ginul era, prin urmare, blamat pentru problemele medicale si sociale pe care le cauza. Reputatia celor doua bauturi a fost descrisa de catre William Hogarth în gravurile Beer Street si Gin Lane.
Actul ginului din 1736 a impus taxe ridicate distribuitorilor si a condus la revolte. Taxele au fost treptat reduse si abolite în 1742. Actul ginului din 1751 a avut mai mult succes. El impunea distileriilor sa vânda doar distribuitorilor autorizati si a adus magazinele de gin sub jurisditia magistratilor locali.
În Londra, la începutul secolului XVIII ginul era vândut pe piata neagra si fabricat în distilerii neautorizate. Adeseori erau adaugate terebentina sau acid sulfuric. În Dictionarul Webster din 1913 era afirmat fara alte comentarii ca "Ginul comun este, de obicei, aromatizat cu terebentina".
În coloniile tropicale britanice ginul era utilizat pentru a masca gustul amar al chininei. Aceasta se folosea împotriva malariei dizolvata în apa carbonatata, formând apa tonica. Amestecul sta la baza ginului tonic, foarte popular în zilele noastre, desi chinina nu mai este folosita impotriva malariei si nici nu ar fi necesara
majoritatii consumatorilor. În perioada prohibitiei ginul era foarte raspândit în SUA datorita metodei simple de producere. Muzeul National al Ginului este situat în Hasselt, Belgia.
Cel mai raspândit sortiment de gin este London dry gin. Aceste se obtine prin redistilarea alcoolului etilic dupa
ce au fost adaugate plantele aromatice. Concentratia se obtine adaugând apa demineralizata. Ginul olandez, numit si jenever sau genever, este mult diferit de cel englezesc. Este distilat cu orz si adesea îmbatrânit în contact cu lemnul, fiind asemanator whisky-ului. Are un continut mai mic de alcool decât London dry gin si o aroma mai puternica.
Ginul distilat a evoluat din jenever, Plymouth gin, mai putin sec decât London dry gin si Old Tom gin, cel mai dulce si mai aromat. Ginul compus este obtinut din alcool etilic si ienupar, fara redistilare. Sloe gin este un sortiment de gin îndulcit, obtinut prin infuzia fructelor de porumbar sau a prunelor.
Cu respect,
            Aurelian Lupu