Importanţa însilozării furajelor

 

Însilozarea reprezintă una din metodele cele mai eficiente de conservare a

nutreţurilor suculente, precum şi a celei mai mari părţi din produsele secundare şi

subprodusele cu destinaţie furajeră. Nutreţurile însilozate asigură furajarea animalelor

mai ales în perioada de stabulaţie.

Nutreţul realizat are compoziţia chimică foarte apropiată de boabele de porumb

sau orz uscate, iar pierderile de substanţe nutritive sunt sub 10%, nivel la care se poate

ajunge prin uscarea lor pe cale articială (Demarquille C., 1973).

 

 

Categoriile de furaje însilozate

 

După conţinutul în apă în momentul însilozării, se deosebesc trei grupe de

nutreţuri murate: silozul, semisilozul, semifânul. Pierderile de substanţe nutritive, în câmp

şi în timpul preparării şi păstrării, sunt diferite, în funcţie de categoria de furaj însilozat.

Silozul este un furaj ce conţine peste 70% apă. Pierderile de substanţe nutritive în

câmp sunt reduse, deoarece plantele sunt însilozate imediat după recoltare, însă pierderile

în timpul preparării şi păstrării silozului sunt cele mai mari. Sub această formă se

conservă plantele care au un conţinut mare de glucide solubile, uşor însilozabile, cum ar

fi: porumbul, iarba de Sudan, sorgul etc..

Semisilozul. Pentru realizarea acestui furaj, plantele, după recoltare, rămân pe

câmp până ce conţinutul în apă ajunge la 55 (60)-65 (70)%, după care se toacă şi se

transportă la locul de însilozare. Pierderile de substanţe nutritive în câmp cresc, dar scad

cele din timpul preparării şi păstrării.

Semifânul se caracterizează printr-un conţinut în apă în momentul însilozării de

45 (50)-55 (60)%, iar pierderile totale de substanţe nutritive sunt cele mai scăzute

(Erdelyi {t şi col., 1990).

 

Tehnologia însilozării furajelor

 

În cadrul tehnologiilor moderne de pregătire a furajelor, conservarea furajelor

prin însilozare ocupă un loc important. Respectarea cu stricteţe a tuturor verigilor

tehnologice duce la reducerea substanţială a pierderilor şi la obţinerea unui furaj de bună

calitate.

 

Faza optimă de vegetaţie pentru recoltarea plantelor

 

Pentru o consevare corespunzătoare şi realizarea unui furaj de bună calitate, este

necesar ca recoltarea plantelor să se efectueze când se înregistrează producţia maximă din

punct de vedere cantitativ şi prezintă cel mai mare conţinut de substanţe nutritive.

Umiditatea plantelor trebuie să fie de 60- 70% sau mai redusă, în funcţie de

planta care se însilozează şi felul nutreţului murat pe care dorim să-l obţinem (siloz,

semisiloz, semifân).

În cursul vegetaţiei, plantele acumulează diverse substanţe nutritive. Unele, cum

sunt amidonul, celuloza brută, cresc continuu până ce plantele ajung la maturitate, altele,

cum sunt proteinele, cresc numai până la o anumită fază de vegetaţie. Astfel, porumbul

întruneşte condiţii optime privind suculenţa, cantitatea şi calitatea producţiei, în faza de

lapte-ceară, aceasta fiind considerată faza optimă de recoltare pentru siloz a porumbului

neirigat. Recoltarea mai timpurie (la înspicare) duce la însemnate pierderi de unităţi

nutritive, iar întârzierea până la faza de ceară determină un câştig de unităţi nutritive, dar

scade conţinutul în proteină şi suculenţa plantelor devine mai puţin corespunzătoare

pentru o bună însilozare.

Faza optimă de recoltare în vederea însilozării este diferită în funcţie de specie,

condiţiile de cultivare şi categoria de siloz pe care dorim să o realizăm.

 

Metode de însilozare

 

Se cunosc mai multe metode de însilozare: însilozarea la cald, însilozarea la rece,

însilozarea prin folosirea de aditivi şi însilozarea cu umiditate scăzută.

Alegerea uneia sau alteia din aceste metode se face în funcţie de compoziţia

materialului vegetal care se însilozează, în special conţinutul în glucide solubile,

conţinutul în apă al plantelor de însilozat şi posibilităţile unităţii, în aşa fel, încât procesul

de însilozare să se desfăşoare normal, iar furajul obţinut să fie de foarte bună calitate.

a) Însilozarea la cald este puţin utilizată în practic, deoarece pierderile de

substanţe nutritive digestibile ajung la 20-30%. Temperatura ridicată (>300) favorizează

dezvoltarea bacteriilor de fermentaţie butirică, iar însuşirile organoleptice ale nutreţului se

înrăutăţesc. Tehnologia de însilozare se prezintă astfel: nutreţul bine tocat, cu o umiditate

de peste 70%, se aşează în straturi de 1,5-2 m grosime. În timp de 1-2 zile, temperatura

din masa silozului se ridică la 50-600C, după care se tasează şi se aşează straturile

următoare, procedându-se în acelaşi mod până ce se umple silozul, când se izolează de

mediu prin acoperire. Prin această metodă, încărcarea unui siloz durează mai mult, iar

calitatea este mult inferioară decât în cazul însilozării la rece.

b) Însilozarea la rece (obişnuită) se practică la plantele cu un conţinut de apă de

peste 70%, bogate în glucide solubile, dar şi la plantele care se însilozează mai greu, prin

adăugarea unor nutreţuri bogate în zaharuri, în scopul ridicării conţinutului în glucide

solubile la circa 12,6-16,1%. Din punct de vedere tehnologic, plantele se recoltează din

câmp cu combine speciale, care execută tăierea şi o mărunţire cât mai fină prin tocare şi

se aşează în siloz în straturi succesive. Concomitent cu aşezarea, se face nivelarea şi o

puternică tasare pentru eliminarea aerului din masa însilozată. Umplerea silozului trebuie

să se realizeze într-un timp cât mai scurt, având grijă ca în final să se asigure o cât mai

bună etanşeizare, prin acoperire cu diferite materiale. Temperatura în masa silozului se

ridică la 25-300C, iar pierderile prin oxidare sunt mult mai mici faţă de însilozarea la cald

(circa 12-17%).

c) Însilozarea prin folosirea de aditivi. Se recomandă în cazul conservării

furajelor sărace în glucide solubile. Tehnologia este asemănătoare cu cea obişnuită, cu

deosebirea că la nutreţurile însilozate se adaugă diferiţi aditivi pentru a mări conţinutul în

zaharuri fermentescibile sau pentru a scădea aciditatea din masa însilozată la valori de pH

sub 4,5.

Produsele ce se pot folosi ca aditivi pot fi împărţite în trei grupe: aditivi furajeri,

chimici şi biologici.

Aditivi furajeri. Se pot utiliza produsele:

- uruieli de porumb, orz, ovăz, în cantităţi de 50-100 kg/t de material vegetal;

- fân tocat sau paie tocate în proporţie de 10-30% din masa ce se însilozează,

pentru reducerea umidităţii;

- melasă deshidratată, în cantitate de 20-40 kg/t de material proaspăt, pentru

însilozarea leguminoaselor fără ofilire în prealabil;

- melasă soluţie, diluată cu 1-2 părţi apă, în proporţie de 2-4%;

- zahăr furajer în proporţie de 2%;

- graminee bogate în glucide fermentescibile, tot pentru însilozarea

leguminoaselor, în proporţie de 1,5-2 părţi graminee la o parte leguminoase bine tocate.

Aditivi chimici. Pentru conservarea plantelor greu însilozabile se pot folosi diferiţi

aditivi chimici, cum ar fi: acizi organici sau anorganici, precum şi unele preparate

(Metabisulfitul, sarea “Kofa”, Microacid) cu acţiune bacteriostatică pentru organismele ce

provoacă fermentaţia butirică.

 

                                                                              Autor: Alexandru Tăședan