Leucemia felină

 

 

Ce este leucemia felină?

Este produsă de virusul leucemiei feline (VLFe), un retrovirus, care poate induce depresia sistemului imunitar, anemie şi/sau limfoame.

Virusul poate afecta pisicile din întreaga lume. Prevalenţa infecţiei în Europa este scăzută (≤1%), dar poate depăşi 20% în unele regiuni.

În ultimii 25 de ani, prevalenţa infecţiei cu VLFe a scăzut considerabil, datorită

Testelor de diagnostic şi a vaccinurilor fiabile.

Infectarea

Transmiterea VLFe se face prin răspândirea virusului de către pisicile infectate (prin intermediul salivei, materiilor fecale, secreţiilor nazale, laptelui).

Transmiterea între pisici se face mai ales prin contacte prietenoase (atunci când

pisicile se curăţă una pe alta), dar şi prin muşcături.

În grupuri mai mari, aproximativ 30-40% dintre ele vor dezvolta o viremie persistentă, 30-40% vor prezenta o viremie trecătoare şi 20-30% vor prezenta seroconversie; doar o mică parte (~5%) va prezenta antigenemie în absenţa viremiei.

La pisicile gestante care prezintă viremie, gestaţia se sfârşeşte de obicei cu

moartea embrionilor, naşterea puilor morţi sau a unor pui cu viremie care se „sting” încet-încet.

Puii mici de pisică sunt foarte susceptibili la contractarea unei infecţii cu VLFe. Odată cu vârsta, pisicile devin din ce în ce mai rezistente la infecţie.

Semne clinice

Simptomele cele mai frecvente ale persistenţei VLFe la pisicile viremice sunt:

- Anemie (mai ales neregenerativă)

- Imunosupresie (predispoziţie la alte infecţii)

- Limfoame (limfom timic, alimentar, multicentric sau atipic)

Simptomele mai puţin frecvente sunt:

- Boli mediate imun (anemie hemolitică, glomerulonefrită, poliartrită)

- Enterită cronică (necroză criptică)

- Tulburări de reproducere (resorbţie fetală, avort, moartea puilor la naştere şi

pui care se sting după naştere

- Neuropatii periferice (anizocorie, midriază, sindromul Horner, voce anormală, hiperestezie, pareză, paralizie). Pisicile cu cea mai persistentă viremie mor în doi sau trei ani de la diagnosticare.

Diagnostic

În zonele cu prevalenţă scăzută a viremiei: un rezultat pozitiv la pisicile ţinute în casă poate fi fals: dacă există dubii, un rezultat pozitiv la o pisică sănătoasă ar trebui confirmat, de preferinţă prin testul PCR (reacţia în lanţ a polimerazei), pentru evidenţierea provirusului.

Pisicile rezultate pozitive în urma testelor, pot depăşi viremia după câteva

săptămâni sau luni. Pisicile testate care au avut un rezultat VLFe pozitiv, însă fără a fi prezentat semne clinice, trebuie testate din nou mai târziu.

Pisicile care au eliminat virusul VLFe prin plasmă vor avea rezultate negative la testele de izolare a virusului, ELISA (testul enzimatic imunoabsorbant), imunocromatografie şi IFA (factor intrinsec de anticorpi), dar rămân pozitive la testul PCR (reacţia în lanţ a polimerazei) pentru ADN şi chiar pentru ARN având valori scăzute.

Management

Tratament de întreţinere (inclusiv terapie cu lichide, dacă este necesar), precum şi o îngrijire medicală bună. Infecţiile secundare trebuie tratate imediat.

Omega interferonul felin poate reduce simptomatologia clinică şi poate prelungi durata de supravieţuire a pisicilor bolnave.

Poate fi folosit şi AZT (azidotimidina sau zidovudina), însă cu riscul apariţiei unor efecte secundare. Pisicile infectate cu virusul VLFe trebuie ţinute în interior şi supuse unui control clinic regulat (la fiecare 6 luni).

Trebuie evitate medicamentele ce conţin corticosteroizi în doze mari sau alte medicamente imunosupresoare sau care inhibă producerea de măduvă.

Virusul nu supravieţuieşte mult în afara gazdei şi poate fi uşor distrus cu ajutorul dezinfectanţilor, săpunului, căldurii şi de asemenea în mediu uscat.

Totuşi, virusul poate supravieţui în materiile fecale; poate rămâne activ în condiţii de umiditate la temperatura camerei (de exemplu în acele de seringă infectate) sau în sângele refrigerat pentru transfuzii.

 

Recomandări de vaccinare

Toate pisicile cu un statut nesigur în ceea ce priveşte virusul VLFe trebuie testate înainte de vaccinare. Toate pisicile sănătoase dar cu un potenţial ridicat de expunere la acest virus (prin acces la exterior sau trăind într-o zonă în care există virusul VLFe în mod endemic) trebuie vaccinate împotriva VLFe.

Puii de pisică trebuie vaccinaţi de la vârsta de 8 săptămâni până la 9 săptămâni, cu o a doua vaccinare la 12 săptămâni, urmată de un rapel după un an. Având în vedere susceptibilitatea semnificativ mai scăzută a pisicilor în vârstă la acest virus, revaccinările pot fi administrate la fiecare 2-3 ani după vârsta de 3 ani.

Trebuie menţinută vaccinarea împotriva agenţilor patogeni obişnuiţi. Se recomandă vaccinuri inactivate la pisicile sănătoase şi la cele testate pozitiv cu VLFe.

 

 

 

 

 

Nu uitati : daca vreti sa fiti sanatosi trebuie sa aveti si animalutele sanatoase!!!

 

CU RESPECT PANA LA URMATORUL ARTICOL.

 

 

Dr. Tarasciuc Bogdan