Acest eveniment de excepţie marca INDUSTRIA CARNII.RO reuneşte în perioada 19-20 noiembrie 2014, la Rin Grand Hotel Bucureşti, pe cei mai buni specialişti din agricultură, zootehnie şi industrie alimentară.
Avand drept temă generală “Reinventarea industriei cărnii de la A la Z”, cea de-a IV-a ediţie a Seminarului Integrat INDUSTRIA CARNII.RO aduce în prim plan un mesaj care îndeamnă la o analiză pragmatică a industriei cărnii din România, din perspectiva dezvoltării unui număr tot mai mare de afaceri integrate, care să urmeaze întreg lanţul de producţie “de la furcă la furculiţă”. Pentru prima dată în istoria acestui eveniment aducem la aceeaşi masă de discuţii toate segmentele sectorului industrial al cărnii, începand cu sectorul vegetal, atât de important în creşterea şi nutriţia animalelor, abatorizare, procesare, materii prime, echipamente, utilaje şi nu în ultimul rând, finalizând cu HoReCa, retail modern şi tradiţional. Realităţile industriei cărnii din România vor fi dezbatute de cei importanţi lideri de piaţă din sectorul agro-alimentar, alături de cele mai reprezentative instituţii ale statului şi reprezentanţii asociaţiilor profesionale.
Anul 2015 se prefigurează a fi un reper important pentru producătorii şi procesatorii români de carne, mai ales că proiectele agricole integrate vor primi un punctaj mai mare şi vor avea prioritate la finanţare în cadrul noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. “In prezent România exportă în special materie primă, însă în viitorul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală, vom pune accent pe proiectele integrate, care acoperă tot lanţul de producţie. Proiectele integrate vor primi punctaj mai mare. Avem cu ce să atragem românii acasă. Fermierii au la dispoziţie în această perioadă opt miliarde de euro, la care se adăugă alte 12 miliarde, deci jumătate din cât are disponibil România ca buget va merge în sectorul agricol”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu.
Un alt subiect de maxim interes, propus de revista INDUSTRIA CARNII.RO pentru dezbatere în cadrul Seminarului Integrat, este exportul producţiei obţinute în industria cărnii din România. Pe lângă efortul şi talentul de a pătrunde pe noi pieţe de desfacere, companiile au nevoie de sprijin şi sustinere, atât din punct de vedere al promovării calitatii produselor românesti, cât şi la nivel de relaţii economice, diplomatice sau politice. Industria alimentară este un domeniu vital pentru oricare economie, cu atât mai mult pentru ţara noastră, dacă luăm in calcul ca este cel mai mare manufacturier din România, cu o cifra de afaceri de peste 10 miliarde de euro anual. Modernizarea şi expansiunea rapidă a fermelor de creştere şi îngrăşare a animalelor, a fabricilor de procesare, beneficiare de fonduri europene, coroborate cu producţia şi mai ales potenţialul agricol al României sunt atu-uri ce merită exploatate, atât pe piaţa internă, cât şi cea externă. Afacerile integrate din România au dovedit deja că se pot adapta la orice condiţii de piaţă, având avantajul obţinerii de materii prime proprii care eficientizează întreg lanţul de producţie. Vă aşteptăm la Seminatul Integrat INDUSTRIA CARNII.RO pentru a afla cele mai noi tendinţe din sectorul în care activaţi, informaţii valoroase, care de cele mai multe ori fac diferenţa într-o piaţă concurenţială.