Votca (din rusa vodka, în trad. „apsoara”) este una din cele mai cunoscute bauturi alcoolice distilate. Este un lichid transparent ce contine apa si etanol purificat prin distilare — uneori distilare multipla — de la o substanta fermentata din cartofi, cereale (de obicei grâu sau secara) sau sirop de sfecla de zahar, plus o cantitate nesemnificativa de alte substante, precum arome sau impuritati.
Votca are de obicei un continut alcoolic de la 35% pâna la 50% alcool pe volum. Votca clasica ruseasca, lituaniana si poloneza are 40%. Aceasta masura poate fi atribuita standardelor Rusiei pentru productia votcii introduse în 1894 de Alexandru al III-lea. Conform muzeului de votca din Moscova, Dmitri Mendeleev, renumit chimist rus, a descoperit ca procentajul perfect este de 38%. Totusi, de când de pe vremea lui bauturile alcoolice erau taxate pe baza de tarie, procentajul a fost rotunjit la 40, pentru a face mai simpla calcularea taxei. La tarii mai mici decât 38–40, votca bauta simplu (fara gheata, sau neamestecata cu alte lichide) are gust apos; la tarii mai ridicate, gustul acesteia da senzatie de ardere. Unele guverne stabilesc ca si continutul minim de alcool la bauturi sa se numeasca „votca”. Spre exemplu, Uniunea Europeana stabileste un minim de 37,5% de alcool pe volum.
Desi votca este traditional bauta simplu în Europa de Est si în tarile din „centura de votca”, popularitatea ei prin alte parti se datoreaza folosirii acesteia în cocktailuri precum Bloody Mary, votca martini si altele.
Conform DEX online, cuvântul votca are ca variante substantivele vodca si vutca. Forma de plural este „votci”, iar cea de dativ-genitiv este „votcii” (nu „votcai”).
O bautura aperitiv destul de cunoscuta publicul larg este romul. Aceasta este bautura traditional reprezentativa pentru Caraibe.
In secolele 17 si 18, romul era cea mai puternica bautura, nu doar din punctul de vedere al concentratiei de alcool ci si datorita importantei cruciale pe care o avea in comertul mondial. Cristofor Columb a adus trestia de zahar, originara din India in Lumea Noua, scopul fiind, logic, acela de a obtine pretiosul si folositorul zahar. Asa ca, incetul cu incetul, trestia de zahar a inceput sa fie cultivata in Indiile de Vest, climatul din Caraibe fiind perfect pentru plantatiile de trestie de zahar, care s-au extins atat de mult incat au ajuns sa satisfaca cu usurinta nevoie de zahar a Europei. Dar povestea nu se opreste aici, pentru ca intr-o lume atat de fascinata ca si cea a Caraibelor, nu putea sa fie totul atat de simplu, fara putina intriga.
Procesul industrial de transformare a trestiei de zahar in zahar are doua produse bilaterale: sucul de trestie de zahar si melasa, iar locuitorii insulelor din Caraibe, inventivi din fire, au vazut aceste produse ca pe o oportunitate de a a obtine o bautura alcoolica aromata si savuroasa, foarte ieftina de fabricat, un lichior pe care l-au denumit initial Kill-Delvil, fiind o bautura cu concentratie foarte mare de alcool. Cu timpul, piratii l-au numit Rombullion si in final au ramas la denumirea prescurtata de "ROM". In coloniile americane din nordul Caraibelor bauturile alcoolice erau o raritate, pentru ca vinul si berea se alterau de cele mai multe ori pe parcursul lungului drum din Europa in Americi, iar climatul si solul primelor colonii permiteau prea putin cultivarea de hamei sau de vita-de-vie, asa ca romul a venit ca o mana cereasca pentru primii colonisti. Nu doar ca era savuros si iti oferea o stare euforica dupa doar cateva pahare, dar romul era ieftin si din abundenta, asa ca a luat un avant de nedescris o data cu intrarea pe piata coloniilor. Dar colonistii Noi Anglii erau mai isteti decat ne-am inchipui si au descoperit foarte repede ca mai convenabil decat sa importe butoie de rom din Caraibe, era sa importe doar melasa, din care sa distileze romul. Cu una cu doua, distilarea romului a devenit o parte importanta a economiei din Noua Anglie.
Cu respect,
            Aurelian Lupu